8 august 2010, Onesti
Am sperante. Cred in oameni, cred in mine, cred din ce in ce mai mult in faptul ca voi trai. Prietenii mei sunt alaturi de mine si s-au mobilizat toti pentru a-mi da o sansa. Mihaela imi spune ca a vorbit cu toti prietenii ei si a dat un anunt umanitar pentru mine pe TVR Timisoara, Yna a vorbit cu toti prietenii ei si a trimis mailuri catre diverse corporatii, Alexandra lucreaza impreuna cu fratele si prietenii ei la un site pentru mine. Vazand eforturile supraomenesti pe care toti le fac in mod dezinteresat pentru mine, simt ca nu pot sa-I dezamgaesc. LUPT! Ma lupt cu mine, ma lupt cu boala, ma lupt cu destinul!
M-am agitat zilele astea sa obtin documentele de la spital pe care Alexandra sa le trimita mai departe la clinica. Nu ma simt foarte bine si am inceput sa tusesc cu sange... sange care imi aminteste de fiecare data cum corpul meu a inceput sa se degradeze! Am insa speranta ca totul va fi bine. Am mai trecut prin asta acum doi ani, stiu ca voi invinge!