Drum bun, Alexandra!

In drumul acesta sinuos numit viata, avem uneori privilegiul sa cunoastem oameni care ne ating si ne schimba....avem uneori norocul sa-i atingem si noi si ramanem astfel legati pentru eternitate...

Acum 28 de ani, intr-o zi tomnatica de 14 noiembrie, un astfel de om s-a nascut....a trecut prin vietile oamenilor lasand urme adanci, munti de amintiri minunate si pretioase lectii de viata....si a plecat demna, in pragul sarbatorii nasterii Domnului, probabil ca sa se alature cetei de ingeri ce-l slujesc.

In ultimele momente alte vietii...in cel mai altruist mod posibil...ne-a invatat sa pretuim viata mai mult ca orice...sa ne iubim aproapele mai mult decat pe noi insine...si sa tratam moartea ca pe un nou inceput...

Iata ca au trecut si cele 40 de zile, si a venit timpul ca Alexandra sa mearga mai departe. Ii uram calatorie luminoasa si-i promitem ca va ramane vesnic in amintirile noastre..exact cum si-a dorit.

Si consideram ca a venit momentul sa-i implinim o alta dorinta....aceea de a ne pune sufletele la picioarele dumneavoastra....a tuturor celor care i-ati fost aproape si i-ati daruit cel mai frumos cadou din viata ei : posibilitatea de a va cunoaste....prin voi, Alexandra a reusit sa "traisca" viata...sa-i simta maretia...voi ati facut ca cele cateva luni sa capete sensul unei intregi vieti...si prin voi, Alexandra a trait de doua ori...a trait intens...frumos...si a plecat mai departe. VA MULTUMIM pentru pasii Alexandrei...vor ramane etern in sufletul nostru...

Cu mult drag si adanca consideratie,

Familia

16 decembrie 2010 – Ultima postare.

"Buna dragii mei... daca cititi aceste randuri este pentru ca Dumnezeu a decis ca eu sa-i fiu alaturi...

Am inceput sa scriu pe acest blog din recunostinta pentru cei care, fara sa ma cunoasca, au decis sa fie alaturi de mine, atat moral cat si financiar... si am vrut sa le impartasesc din experienta traita si din lectiile invatate, si prin asta sa le multumesc pentru suportul acordat...

Daca am reusit sa transmit mesajul... acela ca viata e cel mai pretios dar pe care-l primim si ca merita traita intens... si daca in momentele vesele sau triste o sa va amintiti acest mesaj... atunci inseamna ca, desi am pierdut batalia... n-am pierdut si razboiul... inseamna ca voi continua sa traiesc in amintirea voastra...

Imi doresc sa nu umbresc in nici un fel aceste sarbatori... si-mi doresc sa ma conduceti cu zambetul pe buze... pentru ca acest sfarsit nu e o pedeapsa... ci doar rasplata unei vieti traite frumos... pentru ca acest sfarsit e doar un nou inceput...

Va imbratisez cu drag!"

13 decembrie 2010, Onesti

Buna, sunt Alexandra, prietena Alexandrei si de azi inainte, la rugamintea ei, o sa incerc sa redau eu, cat mai fidel, gandurile ei...Alexandra e internata in spital de sambata pentru ca organismul e obosit si momentan are nevoie de suport ca sa poata sa se refaca...nu mai poate scrie, insa se gandeste la voi si spera sa ramana in continuare in gandurile voastre....

" Dragi mei...probabil ati aflat ca sunt in spital...nu vreau sa va intristati...nu e momentul...simt ca ma lasa puterile, ca organismul meu nu mai vrea sa lupte....insa nu sunt inca pregatita sa-mi pierd speranta si credinta intr-o zi de maine mai buna...si nu vreau sa o pierdeti nici voi...Iuliana, Geanina, Anca, Natalia, Aglaita, Ingrid, va multumesc din suflet pentru mesaje....presupun ca nu mai sunt atat de bine, dar as vrea sa continuati sa ma pastrati alaturi de voi si sa credeti in mine...as vrea sa transmiteti gandurile voastre catre Dumenezu...si poate, impreuna, vom reusi sa-l facem sa asculte....si sa-mi daruiasca inca un Craciun fericit alaturi de cei dragi...si-mi mai doresc sa nu va intristati si sa continuati sa va bucurati de lucruri marunte alaturi de cei dragi....sa pretuiti viata mai presus ca orice...e tot ce conteaza!

Va imbratisez cu drag, Alexandra!"

6 decemrie 2010, Onesti

Buna, dragii mei. Sper ca ati fost cuminti si ca Mos Nicolae v-a umplut cizmulitele de cadouri...eu nu stiu cat de cuminte am fost, avand in vedere ca mi se face constant observatie ca nu mananc, ca nu ma pot concentra sa port o discutie normala cu cei din jur, ca mi-e somn tot timpul si ca din cand in cand, din cauza medicamentelor, mai aiurez - insa Mosul a fost bun si cu mine si mi-a adus pe de o parte puterea de a ma bucura de o zi afara din casa si din pat, iar pe de alta parte si un mic cadou - o caciula si un fular - ca sa ma pot bucura de iarna adevarata care a si sosit aici, in Onesti.

Ca noutati, am inceput sa raspund la tratmentul pentru TBC, nu mai tusesc atat de des, nu mai transpir si per ansamblu imi e putin mai bine. 

A venit si sora mea acasa de sarbatori si ma bucur mult sa o pot avea langa mine...o sa profit din plin de specializarea ei in kinetoterapie si o sa o pun la munca astfel incat, de Craciun, cand vor veni toate prietenele mele, sa ma pot bucura de o bataie cu bulgari serioasa.

Cam atat pentru moment. Ne auzim cat de curand. Intre timp va rog sa aveti grija de voi si sa nu uitati sa fiti buni cu voi insiva si cu cei din jur si sa va bucurati de lucrurile marunte.

Va imbratisez cu drag.

1 decembrie 2010, Onesti

Buna dragii mei...si la multi ani tuturor romanilor....sunt mai bine, desi inca mai am dureri. Am fost la Nasta dupa cum v-am zis si mi-au marit doza de tratament, urmand sa revin in doua luni pentru investigatii. Oboseala devine din ce in ce mai puternica, insa sper sa depasesc si acest moment. Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc astazi....

E o zi festiva...si prima zi de iarna...prima zi din decembrie, cand incep rezolutiile pentru noul an...despre asta vreau sa va vorbesc...am invatat in acest an multe...am trait intens si am obsevat cu un usor regret ca lucrurile cu adevarat importante, ca familie, prieteni, si lucrurile simple care ne fac cu adevarat fericiti, le observam doar in momente extreme...cand sfarsitul isi face simtita prezenta...in goana dupa bani si cariera...uitam cu desavarsire ca  la final totul se rezuma la a avea cu cine sa le imparti...ca fericirea ti-o gasesti mai repede in bratele celor iubiti...sot, mama sau prieteni...ca singuratatea din final...oricare ar fi el...e mai dulce cand o imparti cu cineva...

Imi doresc ca fiecare dintre voi sa va gasiti fericirea in bratele celor iubiti...si sa primiti sarbatorile in suflet...va imbratisez cu drag...

23 noiembrie 2010, Onesti

Buna, dragii mei. Plecarea s-a amanat cu o saptamana din cauza unor mici probleme administrative. Intre timp insa incerc sa ma edific cu privire la aspectele procedurale ce privesc un consult la Marius Nasta. Momentan nu detin prea multe informatii...nu stiu la ce doctor sa merg, daca e nevoie de programare sau ce analize mi se vor face...am doar o trimitere de la medicul de familie si multe intrebari...daca ma poate ajuta cineva cu o informatie as fi extrem de recunoscatoare...

Va imbratisez cu drag si va tin la curent.

22 noiembrie 2010, Onesti

A mai trecut un weekend superb...l-am petrecut in pelerinaj la manastirile moldovenesti pentru o doza suplimentara de speranta...am petrecut momente minunate in acele locuri pline de credinta si parca m-am regasit...cert e ca am reusit sa ma odihnesc, sa-mi adun fortele si sa reincep lupta...azi plec spre Bucuresti la Institutul Marius Nasta...am decis sa nu las lucrurile in voia sortii si sa dau si eu o mana de ajutor...niste investigatii mai amanuntite cred ca ma vor ajuta sa iau o decizie in cunostinta de cauza si sper ca medicii specialisti de la acest institut sa-mi ofere niste solutii adecvate problemelor....tusea s-a agravat, iar pentru dureri inca nu am gasit o solutie...insa refuz sa ma dau batuta asa usor...si am convingerea ca e doar o problema de timp pana le voi rezolva...

In rest, astept sarabatorile de iarna...cu dorinte, cu daruri si cu noi rezolutii...eu stiu de pe acum ce-i voi cere Mosului...voi?

15 noiembrie 2010, Onesti

Da, ieri a fost ziua mea...o zi frumoasa de toamna...ireal de frumoasa as putea spune....cu un soare cald si plin de sperante....a fost atat de frumos si Dumnezeu a facut ca eu sa ma simt mai bine si sa ma pot bucura putin de o zi superba...ziua mea....si i-am cerut, cu ocazia asta, inca odata, visului, ceea ce-mi doresc cel mai mult si mai mult...o noua sansa...si sper ca el sa fii ascultat...si sa vina curand....eu rabdatoare...il voi astepta.

Va multumesc tuturor pentru urari si sper sa va multumesc personal cat de curand, fiecaruia dintre voi.

Va pup si va imbratisez cu drag.

11 noiembrie 2010,Onesti

Imi pare nespus de rau ca zilele astea nu pot fi alaturi de voi, cum v-am obisnuit...si-mi pare nespus de rau de aceasta pauza lunga...nu v-am abandonat. Din pacate, datorita tuberculozei nu mai am voie sa iau codeina si durerile mi-au devenit insuportabile...mi-a fost recomandat un inlocuitor in Turcia, insa nu are efect, iar TBC-ul ma tine prizoniera...si imi e tare greu sa ma concentrez la orice altceva in aceste momente....insa ma gandesc la voi si sper sa nu va supar prin absenta mea....ne reauzim curand...cu vesti mai bune.

Aveti grija de voi. Va imbratisez cu drag.

4 noiembrie 2010, Istanbul

Sunt inca in spital...maine insa ma voi externa si pe seara sper sa fiu in Romania, pentru ca sambata sa ma aflu din nou in patul meu...sunt slabita si usor febrila...am nevoie de putin timp, liniste si sanul familiei sa ma refac...sa ma refac si sa o iau de la capat...nu suna a disperare, nu suna trist, nu suna a final....am pierdut o batalie...razboiul continua...si cu ajutorul lui Dumnezeu il voi castiga!

Vestile primite ieri seara au fost usor diferite fata de ce asteptam...TBC-ul s-a confirmat, iar azi am inceput tratamentul...insa sistemul imunitar e foarte slabit si din pacate nu le poate suporta pe amandoua...asa ca pentru moment tramentul cu citostatice se intrerupe, urmand sa-l reiau dupa terminarea tratamentului TBC. Sedintele de citostatice de pana acum se pare ca nu dat rezultate, asa ca vor trebui schimbate...exista deja un plan de bataie care contine o noua serie cu alte citostatice, sedinte de radioterapie si injectii cu intaritor pentru oase, insa pentru moment sunt in stand by si asteapta refacerea mea...dupa cum v-am spus e un moment de retragere de pe front dar nu e finalul razboiului....am de gand sa-l continui!

Altfel, plec lasand in urma un Istanbul mai frumos decat cel pe care l-am gasit in august, dar usor umbrit de dorul de casa si de zilele in spital...sper sa revin curand doar sa ma plimb pe strazile lui insorite si sa-l ascult...sa-l simt...sa-l miros...sa aud chemarea la slujba care a reusit sa ma emotioneze nespus....vocea aceea profunda o sa-mi ramana in urechi mult timp de acum incolo...

...plec lasand in urma oameni minunati, pe care am avut privilegiul sa-i cunosc si carora le sunt recunoascatoare pentru tot...

...plec lasand in urma asteptari dar ma indrept spre noi vise si idealuri...

...plec cu speranta ca in curand voi ajunge la destinatie...ca lungul razboi se va termina si nu va lasa in urma decat amintirea unei lectii invatate...aceea ca viata e un dar pretios ce merita trait...

La multi ani, iubita mea surioara...sa fii fericita si sa ai grija de tine...ne vedem curand!

2 noiembrie 2010, Istanbul

Am ajuns in Istanbul...cu bine...fara turbulente pe avion...fara agitatie, aglomeratie...ne-au primit oameni minunati...si un soare pe sufletul lor...am reusit sa ma si plimb putin duminica prin Istanbul...sa-mi clatesc privirea si sa-mi alin sufletul....lumea si viata in lumea asta sunt foarte frumoase....trebuie doar sa-ti oferi putin timp sa le apreciezi....

Acum sunt in spital...suspecta de TBC...suspecta in sensul in care analizele facute la Onesti au iesit pozitive si urmeaza ca maine sa intreprind si aici investigatii care sa-mi confirme/infirme diagnosticul initial...am sperat undeva ascuns ca diagnosticul de cancer sa fie o regretabila eroare si tuberculoza sa fie singura mea problema....mai sper inca, dar pe de alta parte trebuie sa fiu si realista si sa nu pierd focusul...negarea n-o sa ma ajute...asa ca mai am rabdare pana joi, cand, insotita de toate rezultatele intreprinse aici, voi avea o intrevedere cu doctorul prin care vom stabili exact care sunt problemele si care sunt optiunile...vom pune la punct un plan de bataie si vom continua...nu vreau sa fac nici o presupunere pana atunci si nici nu vreau sa ma mai gandesc la asta....despre altceva vreau sa va vorbesc acum...

Momentele dificile din viata noastra ne aduc de obicei, pe langa stres si lupta continua si consum de energie, o noua perspectiva asupra vietii...v-am mai spus si continui sa o repet...dar mai aduc ceva...oameni minunati....care apar de nicaieri si parca iti dau aripi...oameni care iti intind o mana si uneori iti ofera o parte din ei fara sa ceara nimic in schimb, fara ca nici macar sa fi cerut...sunt oameni care te schimba...care te fac mai bun fara ca macar sa-ti dai seama...ce incerc sa spun...a reusit mult mai bine Gabriel Liiceanu in fragmentul de mai jos :

29 octombrie 2010, Onesti

Lucrurile nu s-au derulat exact cum prevazusem, iar in ultimele zile evenimentele s-au precipitat...pe scurt n-am mai facut sedinta de chimio aici pentru ca doctorii mi-au spus ca sunt riscuri mari datorita nivelului foarte scazut de trombocite si leucocite..asa ca am decis sa grabesc plecarea in Turcia....impreuna cu prietena mea Alex, pentru ca Marian nu ne poate insoti de data asta...inca nu stiu ce se va intampla acolo...si nici cat voi sta...sper ca voi avea acces la internet ca sa va pot tine la curent....voi ajunge sambata in Bucuresti si voi pleca spre Turcia duminica...in acest context imi doresc sa-i multumesc unei foarte bune prietene, Oana....pe care o voi vedea pentu prima data duminica, si care m-a ajutat foarte mult cu aceasta plecare si cu toate detaliile legate de sederea mea in Turcia...sper din tot sufletul sa fie bine si sa ma intorc cu vesti bune de acolo....astfel sa va rasplatesc rabdarea si suportul acordat....intre timp va doresc un sfarsit de spatamana insorit si plin de bucurii....Va imbratisez cu drag.

27 octombrie 2010, Onesti

In continuare in spital....astept...nu s-a intamplat ieri cum prevazusem ci s-a amanat pe azi...cand?, nu stiu....intre timp ii astept cuminte pe parinti in vizita si ma odihnesc...dar n-am putut sa rezist sa nu impartasesc cu voi un discurs motivational pe care l-am primit la randu-mi si care m-a miscat...desi a iscat multe controverse in randul celor care l-au vazut, eu consider ca e un fel curajos si realist de privi viata...iar cei care au trecut sau trec prin asa ceva pot intelege cel mai bine...

Enjoy!

24 octombrie 2010, Onesti

Inca un weekend superb, cu un soare de vis si culori calde tomnatice care mi-au incantat sufletul si simturile. Sunt ok, pregatita pentru inca o sesiune de chimio, ultima inainte de evaluare. Marti se va intampla, asa ca pana atunci ma bucur de fiecare secunda si gasesc starea mea de slabiciune asemanatoare oarecum cu natura toamna...usor amortita, pregatindu-se de un somn lung pe timpul iernii, pentru ca primavara sa renasca mai frumoasa si mai verde ca oricand...

Va doresc o saptamana minunata, in care soarele sa va calauzeasca pasii si sa va incalzeasca sufletele....va imbratisez cu drag...

20 octombrie 2010, Onesti

M-au externat azi. Putin mai tarziu decat prevazusem eu, respectiv luni dupa-masa, pare-se pentru ca au tinut sa ma monitorizeze ca sa se asigure ca nu dau iar inapoi. Au fost draguti si de data asta si alaturi de mine, incercand sa compenseze faptul ca zilele astea le-am petrecut aproape singura. Mama e si ea bolnava si in perioada asta nu se poate deplasa, iar dragul de Marian a venit de fiecare data cand a putut, insa mai trebuie sa si lucreze. Si colac peste pupaza n-a mers nici internetul, asa ca n-am mai putut intra vorbesc cu voi. Dar a trecut si acum sunt bine. Sunt acasa si ma amuz utandu-ma la Bitza cum alearga dupa un maimutoi de plus...e atat de draguta, insa imi pare rau ca nu ma mai pot juca cu ea sau s-o tin in brate pentru ca, in urma tratamentului, am capatat o usoara alergie si o suport cu greu prin preajma. Si ea incearca tot posibilul sa ma faca fericita...

15 octombrie 2010, Onesti

De ieri sunt din nou in spital…trebuie sa recunosc ca s-a intamplat brusc si m-a speriat putin mai ales datorita faptului ca de data asta n-au existat simptome premergatoare si nici acum nu pot sa spun ca am vreo stare specifica…doar ca m-am simtit foarte slabita….a fost nevoie ca prietena mea, Alex, sa-mi aminteasca ca e oarecum normal in aceasta perioada si ca aproape de fiecare data in a zecea zi dupa chimio, nivelul leucocitelor si al trombocitelor scade nefiresc de mult si e necesara internarea in spital pentru monitorizare si refacere…in cateva zile voi fi externata, dar cred ca weekendul asta mi-l voi petrece aici. Insa nu vreau sa va faceti griji…ma simt bine, contrar aparentelor….si in curand voi fi si mai bine…promit!

13 octombrie 2010, Onesti

Ieri am petrecut putin timp in natura….cu soarele mangaindu-mi obrajii.... si n-am putut sa nu observ norii..imi par aproape un miracol…modul in care sunt capabili sa-si schimbe forma devenind din catelusi dragoni, pentru ca apoi sa-si schimbe textura devenind pietre din nori pufosi, si in final sa se transforme in ploaie si sa ne purifice…natura are felul ei de a restabili oricand echilibrul…nimic nu moare in natura, ci totul face parte dintr-un plan maret…totul se transforma, se schimba pentru ca altceva sa apara….

E uimitor cat de inteleapta e…si e uimitor cum, in ciuda tuturor daunelor pe care omenirea i le-a adus, a reusit intr-un mod miraculos sa restabileasca echilibrul, armonia…Din natura venim si in natura ne intoarcem pentru a reveni din nou…o astfel de perspectiva te schimba complet si-ti da puterea sa-ti traiesti propria viata in loc sa tanjesti dupa a celorlalti….chiar si cand doare…si cand e greu…si cand viata nu e tocmai roz…pentru ca stii ca in orice clipa se pote schimba…in incercarea de a atinge echilibrul…si odata atins…totul e minunat….

12 octombrie 2010, Onesti

Am primit multe mesaje si mailuri si incerc sa raspund la toate. Ma simt coplesita de toata atentia primita si sunt induiosata sa vad ca atatia oameni aleg, in mod neconditionat, sa creada in mine si sa ma sustina. Oameni care nu ma cunosc si care, inspirati de un cuvant sau o imagine, au decis ca eu merit sa traiesc….e miraculos sa redescoperi increderea in aproapele tau…si uneori imi pare rau ca a trebuit sa o redescopar in asemenea circumstante…

Stiu, v-am mai vorbit despre asta, dar simt nevoia sa va impartasesc din nou, aceasta minune pe care o traiesc. Imi e greu, intr-adevar, trec prin momente dificile si duc o batalie pe care, exista riscul sa o pierd. Sunt constienta de asta si incerc sa nu ma mint…e greu si mai am mult de luptat! Insa, intr-o maniera optimista, consider ca fiecare zi pierduta in lupta cu boala e compensata cu varf si indesat de un nou prieten, de un nou mesaj de incurajare, de un nou zambet…practic de voi, cei care ati ales sa-mi fiti aproape…

Sper din tot sufletul sa va rasplatesc pe toti cu inca un pas, inca un rasarit, inca un zambet…e soare azi…inchid ochii si visez…

10 octombrie 2010, Onesti

 Am trecut si prin a treia sedinta de chimioterapie, pe care am facut-o in Onesti.  Datorita unor mici complicatii, doza de citostatice mi-a fost redusa cu 20%. Sper ca asta sa nu-mi afecteze prea mult eficacitatea tratamentului. Simptomele nu au fost diferite de cele uzuale, insa din pacate in zilele urmatoare, senzatia de oboseala m-a invins. Azi ma simt ceva mai bine si parca efectele incep incet incet sa dispara, insa ma deranjeaza putin faptul ca imi lipseste pofta de mancare. Oricum luni, trebuie sa revin in spital pentru analize si pentru a incepe tratamentul cu neupogen. Sper sa fie totul ok. Intre timp ma bucur cat pot de ziua de azi si profit pentru a va ura un sfarsit de saptamana (cat a mai ramas din el ) placut si o saptamana minunata. Sa ne auzim cu bine!

2 octombrie 2010, Onesti

Va scriu sa va spun ca sunt bine. Ma bucur de weekendul de toamna alaturi de Marian si de Bitza, catelusa noastra care se agita de zor pe langa mine.

Ieri am fost la doctor si in urma discutiei am aflat ca ma voi interna din nou luni pentru analize, urmand ca marti sa fac sedinta de chimio, aici, in Onesti. Sper sa decurga totul bine, sa nu apara complicatii nedorite si sa ne reauzim cat mai repede cu vesti bune.

Intre timp va doresc un weekend minunat alaturi de cei dragi si va imbratisez cu drag!

29 septembrie 2010, Onesti

Maine ma externez. Sunt bine momentan, insa nivelul trombocitelor este in continuare scazut. Vineri, am programata o consultatie cu doctorul din Onesti pentru a stabili cum procedam in continuare. Cred ca, cel putin sedinta asta o voi face aici, pentru ca organismul meu e mult prea slabit pentru inca o calatorie, iar nivelul trombocitelor trebuie atent si constant monitorizat. Urmeaza sa comunic acesta decizie doctorilor din Turcia si sa-i tin la curent cu evolutia mea pentru a putea face o evaluare cat mai corecta. De data asta mi se pare ca timpul a trecut mult mult prea repede…. pe 5 trebuie sa fac urmatoarea sedinta de chimio, iar eu abia mi-am revenit cat de cat. Imi e putin teama de complicatiile care ar putea sa apara, mai ales avand in vedere prima experienta cand practic, am intrat in coma in urma complicatiilor aparute. Dar, sper si ma rog ca de data asta sa nu se intample.

24 septembrie 2010, Onesti

De miercuri seara sunt in spital. Nivelul leucocitelor a scazut destul de mult, asa ca am luat decizia sa ma internez pentru a-l monitoriza mai bine…si pentru a evita si alte complicatii…sunt usurata oarecum, pentru ca macar am gasit o explicatie rezonabila pentru starea mea de oboseala…ajunsesem sa nu mai pot sta altfel decat intinsa.

Acum sunt oarecum ok…faptul ca lucrurile evolueaza in bine, e un semn bun…insa pe de alta parte nu ma amagesc….imi  va fi si mai rau pe masura ce sedintele de chimio avanseaza…o stiu foarte bine si incerc sa-mi fac curaj si sa ma adun….voi avea nevoie de toata energia. Important e ca aceasta stare de rau sa poata fi tinuta sub control si sa nu apara alte complicatii…. Am convingerea insa ca tot raul va fi spre bine…cu atata sprijin nici nu se poate altfel :).

Va imbratisez cu drag

22 septembrie 2010, Onesti

Astazi am ramas profund impresionata. Prima data cand am fost nevoita sa ma tund, datorita sedintelor de chimio, am amanat momentul cat am putut de mult si am simtit o durere cumplita cand am decis intr-un final sa-mi tund ultimele suvite ramase pe front…am trait un sentiment groaznic atunci…mi se parea cumplit. Timpul a trecut si parul a crescut din nou…frumos si bogat si sanatos si cu o culoare minunata. Dar iata ca a venit din nou momentul. De data asta n-am mai pregetat – dupa prima sedinta, in momentul in care prima suvita a decis sa ma paraseasca, am decis sa renunt si eu la el….nu-mi mai pare chiar atat de greu, insa in urma celor traite, gestul Oanei Portase mi se pare deosebit…..sa renunti din proprie intitativa la podoaba capilara pentru a-i ajuta pe altii poate parea usor, dar nu e…crede-ti-ma pe cuvant. Oana impreuna cu fetele au decis sa actioneze “Scurt, pentru o cauza!” …le sustin si le sunt alaturi.

Si doresc sa-i multumesc Oanei, in mod special, pentru ca m-a ales pe mine!

20 septembrie 2010, Onesti

A mai trecut un weekend…in care m-am odihnit…muuult. Unul din efectele imediate ale chimioterapiei e ca obosesc repede…foarte repede. Practic, in conditiile astea, un drum pana la baie e ca o excursie pe munte …in termeni de efort. Asa ca tot ce pot face e sa-mi conserv energia cat pot de bine si sa am rabdare…prin urmare dorm, dorm mult. Si astept sa treaca cat mai repede efectul ca sa ma pot bucura de o seara in compania familiei fara sa inchid ochii la fiecare 5 minute.

Azi n-am putut sa observ ca a venit toamna…de-a binelea…recunosc ca mi-as fi dorit sa ma fi bucurat de ultimul weekend cald, dar sper ca visul sa-mi mai aduca unul cand ma voi simti mai bine…si-mi doresc sa-l petrec in parc, sa ascult natura, s-o respir si s-o rog pe ea sa-mi imprumute putin din energia ei.

Va doresc o saptamana cat mai activa. Va imbratisez cu drag

17 septembrie 2010, Onesti

Am ajuns acasa…imi era dor dor. Ma simt bine…mult mai bine decat la inceput….efectele au fost mai putin devastatoare decat la prima sedinta…de data asta nu au mai existat complicatii, asa incat  mi-am revenit mult mai repede. Cat despre turbulentele de care va vorbeam….n-au lipsit…presupun ca sunt un fenomen normal, iar cei care calatoresc des cu avionul abia le observa….mie, insa, mi se pune un nod in gat de fiecare data. Drumul n-a fost unul usor…cu trezire la 4 dimineata, asteptat pret de cateva ore bune in aeroport si drum in aceeasi zi spre Onesti (mai pe seara e drept, cat sa avem timp sa ne odihnim cateva ore)…dar a meritat. Am dormit in patul meu, am mancat o ciorba buna buna si m-am cuibarit in bratele familiei…linistitor sentiment.

Va multumesc pentru mesajele de incurajare…le-am tinut aproape si se pare ca mi-au purtat noroc…sunt bine…va imbratisez cu drag!