17 septembrie 2010, Onesti

Am ajuns acasa…imi era dor dor. Ma simt bine…mult mai bine decat la inceput….efectele au fost mai putin devastatoare decat la prima sedinta…de data asta nu au mai existat complicatii, asa incat  mi-am revenit mult mai repede. Cat despre turbulentele de care va vorbeam….n-au lipsit…presupun ca sunt un fenomen normal, iar cei care calatoresc des cu avionul abia le observa….mie, insa, mi se pune un nod in gat de fiecare data. Drumul n-a fost unul usor…cu trezire la 4 dimineata, asteptat pret de cateva ore bune in aeroport si drum in aceeasi zi spre Onesti (mai pe seara e drept, cat sa avem timp sa ne odihnim cateva ore)…dar a meritat. Am dormit in patul meu, am mancat o ciorba buna buna si m-am cuibarit in bratele familiei…linistitor sentiment.

Va multumesc pentru mesajele de incurajare…le-am tinut aproape si se pare ca mi-au purtat noroc…sunt bine…va imbratisez cu drag!