29 septembrie 2010, Onesti

Maine ma externez. Sunt bine momentan, insa nivelul trombocitelor este in continuare scazut. Vineri, am programata o consultatie cu doctorul din Onesti pentru a stabili cum procedam in continuare. Cred ca, cel putin sedinta asta o voi face aici, pentru ca organismul meu e mult prea slabit pentru inca o calatorie, iar nivelul trombocitelor trebuie atent si constant monitorizat. Urmeaza sa comunic acesta decizie doctorilor din Turcia si sa-i tin la curent cu evolutia mea pentru a putea face o evaluare cat mai corecta. De data asta mi se pare ca timpul a trecut mult mult prea repede…. pe 5 trebuie sa fac urmatoarea sedinta de chimio, iar eu abia mi-am revenit cat de cat. Imi e putin teama de complicatiile care ar putea sa apara, mai ales avand in vedere prima experienta cand practic, am intrat in coma in urma complicatiilor aparute. Dar, sper si ma rog ca de data asta sa nu se intample.

24 septembrie 2010, Onesti

De miercuri seara sunt in spital. Nivelul leucocitelor a scazut destul de mult, asa ca am luat decizia sa ma internez pentru a-l monitoriza mai bine…si pentru a evita si alte complicatii…sunt usurata oarecum, pentru ca macar am gasit o explicatie rezonabila pentru starea mea de oboseala…ajunsesem sa nu mai pot sta altfel decat intinsa.

Acum sunt oarecum ok…faptul ca lucrurile evolueaza in bine, e un semn bun…insa pe de alta parte nu ma amagesc….imi  va fi si mai rau pe masura ce sedintele de chimio avanseaza…o stiu foarte bine si incerc sa-mi fac curaj si sa ma adun….voi avea nevoie de toata energia. Important e ca aceasta stare de rau sa poata fi tinuta sub control si sa nu apara alte complicatii…. Am convingerea insa ca tot raul va fi spre bine…cu atata sprijin nici nu se poate altfel :).

Va imbratisez cu drag

22 septembrie 2010, Onesti

Astazi am ramas profund impresionata. Prima data cand am fost nevoita sa ma tund, datorita sedintelor de chimio, am amanat momentul cat am putut de mult si am simtit o durere cumplita cand am decis intr-un final sa-mi tund ultimele suvite ramase pe front…am trait un sentiment groaznic atunci…mi se parea cumplit. Timpul a trecut si parul a crescut din nou…frumos si bogat si sanatos si cu o culoare minunata. Dar iata ca a venit din nou momentul. De data asta n-am mai pregetat – dupa prima sedinta, in momentul in care prima suvita a decis sa ma paraseasca, am decis sa renunt si eu la el….nu-mi mai pare chiar atat de greu, insa in urma celor traite, gestul Oanei Portase mi se pare deosebit…..sa renunti din proprie intitativa la podoaba capilara pentru a-i ajuta pe altii poate parea usor, dar nu e…crede-ti-ma pe cuvant. Oana impreuna cu fetele au decis sa actioneze “Scurt, pentru o cauza!” …le sustin si le sunt alaturi.

Si doresc sa-i multumesc Oanei, in mod special, pentru ca m-a ales pe mine!

20 septembrie 2010, Onesti

A mai trecut un weekend…in care m-am odihnit…muuult. Unul din efectele imediate ale chimioterapiei e ca obosesc repede…foarte repede. Practic, in conditiile astea, un drum pana la baie e ca o excursie pe munte …in termeni de efort. Asa ca tot ce pot face e sa-mi conserv energia cat pot de bine si sa am rabdare…prin urmare dorm, dorm mult. Si astept sa treaca cat mai repede efectul ca sa ma pot bucura de o seara in compania familiei fara sa inchid ochii la fiecare 5 minute.

Azi n-am putut sa observ ca a venit toamna…de-a binelea…recunosc ca mi-as fi dorit sa ma fi bucurat de ultimul weekend cald, dar sper ca visul sa-mi mai aduca unul cand ma voi simti mai bine…si-mi doresc sa-l petrec in parc, sa ascult natura, s-o respir si s-o rog pe ea sa-mi imprumute putin din energia ei.

Va doresc o saptamana cat mai activa. Va imbratisez cu drag

17 septembrie 2010, Onesti

Am ajuns acasa…imi era dor dor. Ma simt bine…mult mai bine decat la inceput….efectele au fost mai putin devastatoare decat la prima sedinta…de data asta nu au mai existat complicatii, asa incat  mi-am revenit mult mai repede. Cat despre turbulentele de care va vorbeam….n-au lipsit…presupun ca sunt un fenomen normal, iar cei care calatoresc des cu avionul abia le observa….mie, insa, mi se pune un nod in gat de fiecare data. Drumul n-a fost unul usor…cu trezire la 4 dimineata, asteptat pret de cateva ore bune in aeroport si drum in aceeasi zi spre Onesti (mai pe seara e drept, cat sa avem timp sa ne odihnim cateva ore)…dar a meritat. Am dormit in patul meu, am mancat o ciorba buna buna si m-am cuibarit in bratele familiei…linistitor sentiment.

Va multumesc pentru mesajele de incurajare…le-am tinut aproape si se pare ca mi-au purtat noroc…sunt bine…va imbratisez cu drag!

13 septembrie 2010, Bucuresti

Astazi este ziua cea mare. Am ajuns aseara in Bucuresti, iar acum astept cu infiorare ora 16:25 cand avionul va decola spre Turcia. Mi-e teama, pentru inceput de zborul cu avionul si turbulente, apoi de sedinta in sine si mai ales de rezultatele imediate. Prea multe temeri, nu?...simt un nod in gat si astept sa se termine si episodul asta si sa ma reintorc acasa. Asa mi se intampla de fiecare data inainte de calatorii asa ca incerc sa nu dau o atentie prea mare si sa ma concentrez pe alte aspecte…si pe multa odihna…o sa am nevoie. Ma voi intoarce in Bucuresti miercuri, si daca nu vor fi complicatii, joi voi fi acasa.

Va las acum, pentru ca in curand trebuie sa ma indrept spre aeorport, si sper ca la intoarcere sa ma simt bine si sa va scriu curand. Va imbratisez cu drag.

9 septembrie 2010, Onesti

Am iesit din spital cu un status medical bun si ma pregatesc sufleteste pentru a doua sedinta de chimioterapie care e programata pe 14 septembrie 2010, ora 9:30 am, in Turcia. Dupa indelungi framantari am decis sa ma intorc in Turcia, si sa continui sedintele de chimio acolo, desi drumul mi se pare lung si obositor, nu atat la dus cat la intors, cand efectele adverse ale chimio sunt maxime…dar ma gandesc sa fiu constanta in tratament si mai ales sa nu permit nici o eroare, umana sau tehnologica, sa afecteze bunul mers al tratamentului. Plus ca e necesar sa fac o serie de analize in prealabil si prefer sa le fac acolo ca sa poata fi constant monitorizate. Intre timp, am discutat cu doctorul din Onesti si l-am rugat sa ma monitorizeze intre sedintele de chimio, ca sa putem actiona la timp in cazul unor complicatii. Si-a dovedit inca odata, daca mai era necesar, calitatea de doctor si respectarea juramantului facut, de a-si exercita profesiunea cu constiinta si demnitate, cu accent pe sanatatea pacientului si independent de starea sociala a acestuia.

Altfel, in afara de pregatirea sufleteasca, mai sunt si cateva aspecte de ordin administrativ de care trebuie sa ma ocup si care se pare ca-mi capteaza toata energia...dar rezist si merg mai departe...nu mai e mult si o sa trec si peste asta....

Maine e nunta prietenilor mei Robert si Iluca. Imi pare rau ca nu le pot fi aproape fizic, pentru ca altfel sunt in gandurile mele si le doresc toata fericirea din lume. Nu va trece mult si voi putea fi prezenta la astfel de evenimente fericite, fara teama ca ma voi obosi sau ca boala mea ar putea, intr-un fel, umbri bucuria lor. Poate la botez…cine stie? Casa de piatra si viata frumoasa, va doresc, dragii mei!

6 septembrie 2010, Onesti

Imi pare rau ca am intarziat atat de mult sa va scriu. De vineri sunt internata in spital. Am cateva probleme cu nivelul hemoglobinei, al trombocitelor si leucocitelor, care a scazut nefiresc de mult. Nu era intocmai ce mi-as fi dorit pentru sfarsitul de weekend, insa n-o sa ma plang. Am primit o rezerva singura pana azi cand au mai adus pe cineva, dar ce era cel mai important, cu baie in camera….practic as putea spune ca stau ca la hotel. Vizite am primit…multe si agreabile, care mi-au facut sederea mai usoara, iar intre timp am incercat sa dorm…..imi pare aproape imposibil sa fac lucrul acesta intr-un spital, desi nu prea ai multe optiuni in ceea ce priveste petrecerea zilei.

Asistentele de aici sunt excesiv de dragute…si nu, nu pentru ca le-as fi platit…de altfel nici nu stau sa ma intreb de ce, ci doar ma bucur de atentie. Sambata, una dintre ele s-a gandit ca merit sa fiu si eu pensata, intrucat sparancenele mele, alta data perfecte, era un simplu manunchi de par acum …..am ramas placut surprinsa si pur si simplu mi-a inseninat ziua. Sa nu credeti ca motivul ar putea fi ca sunt singura pacienta in sectia de oncologie a spitalului Onesti…nicidecum…insa asistentele de aici au un stil bland, usor mamos de a-si trata pacientii…un stil uman care parca te face sa nu mai vezi conditiile mizere ale spitalului din Onesti…pe vremuri unul din cele mai dotate spitale din tara.

Acum voi incerca din nou sa adorm. Va doresc sa aveti o saptamana usoara! Va imbratisez pe toti!

2 septembrie 2010, Onesti

In ultimele zile am facut slalom printre analize, vizite la doctor si prescriptii medicale…ma plimb mult prin spitale, insa ii multumesc lui Dumnezeu ca momentan sunt bine si nu trebuie sa raman…

Cei de la clinica m-au rugat sa fac un set de analize suplimentare pentru a vedea daca starea mea febrila din ultimele zile insotita de o permanenta senzatie de oboseala, nu este cauzata de vreo infectie. Analizele se pare ca au depistat o posibila sursa de infectie insa astept si confirmarea clinicii…intre timp eu nu stiu daca sa ma bucur la gandul ca odata eliminata infectia, pe viitor ma voi simti mai bine, sau sa ma intristez ca imi vor fi prescrise noi medicamente care pe o parte ajuta organismul, insa luate in exces pot dauna. O sa aleg sa ma bucur…cred ca imi va folosi mai mult.

Sunt indecisa  zilele astea si sentimentul asta imi provoaca un discomfort total. Cand ajungi in situatii limita, iti ia parca mai mult timp sa cantaresti fiecare decizie luata si mi-as dori din cand in cand sa revin la vremurile cand toate deciziile se bazau pe impulsuri…dar imi place sa cred ca noua mea atitudine vine din maturitate si nu din frica…cum de altfel imi doresc sa cred ca acesta este  doar un episod menit sa ma faca mai inteleapta si nicidecum un moment de rascruce…iar daca totusi este…sper ca voi alege drumul bun…